Din când în când, Google efectuează anumite actualizări în modul de poziționare al paginilor web. Așadar, dacă îți dorești să ai o optimizare SEO calitativă a site-ului, este datoria ta să fii întotdeauna informat! Search Engine Optimization (SEO) reprezintă un element pe care fiecare antreprenor prezent în mediul online ar trebui să-l aibă în vedere. Optimizarea paginii determină creșterea vizibilității business-ului și, în consecință, și a profitului.
Ultimele actualizări au fost lansate de Google în decembrie 2022 și au fost integrate complet pe 12 ianuarie 2023. Ele vizează două componente distincte ale procesului de poziționare al site-ului de către motorul de căutare. În primul rând, este actualizat sistemul care detectează conținutul nefolositor. Al doilea update vizează sistemul automat care detectează spam-ul. Ambele actualizări afectează modul de poziționare al paginilor în topul Google pe care îl știam. Așadar, apare nevoia abordării unor noi strategii pentru a te plasa printre primele rezultate în lista de căutări.
De asemenea, este important de reținut faptul că toate actualizările vizează toate țările.
Table of Contents
ToggleOptimizare SEO – Ce trebuie să știi despre helpful content update?
Helpful content update ajută sistemul de poziționare al site-urilor să genereze rezultate cât mai calitative. Așadar, îi ajută pe oameni să găsească mult mai rapid site-uri care au conținut original și care într-adevăr să-i ajute. Cum funcționează mai exact? Ei bine, actualizarea urmărește să premieze mai mult conținutul care oferă o experiență satisfăcătoare. Vice versa, paginile web care pun la dispoziție text nefolositor se vor confrunta cu scăderea în topul rezultatelor Google.
Noul update generează un semnal la nivelul întregului site, semnal care este luat în considerare în momentul în care lista de rezultate este alcătuită. Totuși, este important să reținem că există multe alte semnale după care sistemul motorului de căutare se ghidează. Așadar, dacă alte semnale identifică utilitatea informațiilor de pe pagina ta, atunci există posibilitatea să te situezi pe un loc bun în listă.
Iată câteva elemente pe care ar trebui să le cunoști despre actualizare:
- Conținutul scris de oameni pentru oameni întotdeauna va fi mai bine poziționat decât cel ce vizează strict optimizare SEO. Așadar, încearcă să aduci întotdeauna valoare prin informațiile pe care le prezinți pe site. Mixul dintre calitatea informațiilor și SEO trebuie să fie întotdeauna unul echilibrat.
- Conținutul nefolositor poate dăuna chiar și conținutului de calitate de pe pagina ta. Astăzi există o multitudine de website-uri care, în esență, prezintă informații destul de asemănătoare. Așadar, dacă pagina ta este un mix între util și inutil, există o mare șansă ca Google să recomande o altă pagină în detrimentul paginii tale.
- Există posibilitatea ca site-ul tău să capete o poziție mai bună, însă este nevoie de răbdare. Ceea ce poți să faci pentru a câștiga câteva locuri în topul căutărilor este să elimini conținutul nefolositor. Semnalul funcționează constant, așadar schimbările vor fi identificate. Totuși, procesul durează, deoarece sistemul vrea să se asigure că nu sunt introduse din nou informațiile pe pagină.
Optimizare SEO – Despre actualizarea sistemului automat care detectează spam-ul
Vorba ,,Ce-i prea mult strică” reprezintă un semnal de alarmă pentru toți cei care activează în domeniul optimizării. Niciodată nu vei putea îmbunătăți vizibilitatea business-ului tău în mediul online dacă încarci pagina web cu link-uri și cuvinte cheie. Desigur, ele ajută la optimizare, însă trebuie utilizate într-un mod ponderat. Altfel, riști ca motorul de căutare să identifice link-urile drept spam.
În cazul Google, sistemul lor de verificare al spamului se numește SpamBrain. Este un AI care, ocazional, are parte de anumite actualizări pentru a-și îmbunătăți funcționalitatea.
Înainte de a încărca un anumit conținut, cel mai bine ar fi să verifici politicile de spam Google! Astfel, poți preveni o situație neplăcută și nu vei mai fi nevoit să te confrunți cu remedierea problemei. Dacă nu respecți politicile impuse, există chiar și riscul ca site-ul tău să nu se regăsească deloc în lista rezultatelor.
Link spam update vizează strict spam-ul cu link-uri de pe o pagină web. Sistemul identifică spam-ul și șterge link-urile, așadar o astfel de problemă nu se mai poate remedia. Chiar dacă ele au ajutat site-ul să se poziționeze în lista căutărilor, orice beneficiu este acum eliminat.
Nu este deloc ușor să te regăsești pe prima pagină a rezultatelor Google, mai ales când domeniul în care activezi este unul foarte competitiv. De aceea, este recomandat să optezi pentru ajutor specializat în servicii SEO. O echipă cu experiență știe ce să facă și este întotdeauna la curent cu cele mai noi actualizări Google. Astfel, conținutul pe care îl pun la punct pentru pagina ta web respectă normele impuse.
O strategie de succes nu va întârzia să-și facă simțite efectele. Așadar, dacă și tu îți dorești să-ți dezvolți afacerea, nu poți pierde din vedere optimizarea site-ului. Numai printr-o combinație armonioasă de informație valoroasă și SEO poți ajunge la rezultatele pe care ți le-ai propus!
Sursa imaginii: freepik.com